Studiu al Comisiei Europene privind voluntariatul in Europa



Direcţia Generală Educaţie, Audiovizual şi Cultură a lansat, la sfârşitul anului 2008, un studiu cu privire la activitatea de voluntariat în Uniunea Europeană, în contextul reflecţiilor cu privire la voluntariat şi al pregătirilor pentru Anul European al Voluntariatului 2011.

 Studiul a fost realizat pentru a ajuta Comisia Europeană să analizeze modalităţile în care sectorul de voluntariat ar putea fi promovat la nivelul Uniunii şi măsura în care acesta ar putea contribui la realizarea amplelor obiective comunitare strategice stabilite în Agenda Socială şi în Strategia de la Lisabona.

 

Scopul studiului este de a contribui la o mai bună înţelegere a condiţiilor şi a stării voluntariatului în cele 27 de state membre, inclusiv la nivel naţional, regional şi local şi de a identifica tendinţe, asemănări şi deosebiri, oportunităţi şi provocări.

 

De asemenea, studiul este menit să ajute Comisia în stabilirea domeniului de aplicare şi a direcţiei viitoarelor iniţiative la nivel european care vizează promovarea voluntariatului.

 

Raportul final al studiului, lansat în februarie 2010, oferă cercetări şi perspective în situaţia actuală a voluntariatului în Uniunea Europeană. Acesta cuprinde o analiză comparativă a voluntariatului în cele 27 de state membre, cu 27 de rapoarte naţionale, un studiu sectorial şi 27 de fişe naţionale privind voluntariatul în sport.

 

Studiul privind voluntariatul în Europa, precum şi Rapoartele naţionale privind voluntariatul sunt disponibile online pe pagina:

http://ec.europa.eu/citizenship/news/news1015_en.htm