Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care promovează Agenda privind reziliența în domeniul apei, în parteneriat cu Comitetul Regiunilor și cu Comitetul Economic și Social European.
esursele de apă ale Europei sunt supuse unei presiuni din ce în ce mai mari din cauza poluării, a degradării ecosistemelor, a îmbătrânirii infrastructurii, a supraconsumului și a schimbărilor climatice. După cum a subliniat președinta Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, Comisia recunoaște riscurile grave pe care le prezintă deficitul de apă pentru fermieri, pentru producția de energie și pentru lanțurile de aprovizionare.
În acest context, Europa trebuie să acționeze rapid și să fie pregătită pentru a face față acestei provocări.
Atingerea obiectivelor UE în materie de reziliență în domeniul apei până în 2050 necesită schimbări transformatoare la toate nivelurile, sprijinite de expertiză și de colaborare în sectoarele public și privat. Platforma părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei vor sprijini punerea în aplicare eficace a Strategiei pentru reziliența în domeniul apei, precum și a legislației UE în domeniul apei.
Reunind diverse părți interesate, inclusiv societatea civilă, sectorul privat, autorități locale și regionale, precum și statele membre, Platforma părților interesate privind reziliența în domeniul apei va servi la ghidarea acestui proces. Ea va identifica barierele în calea punerii în aplicare, va propune soluții practice și va asigura faptul că acțiunile strategiei reflectă o gamă largă de interese publice și sectoriale.
În completarea acestor eforturi, Academia Europeană a Apei va contribui la dezvoltarea și la conectarea competențelor, a cunoștințelor, a inovațiilor și a parteneriatelor necesare pentru a răspunde numeroaselor provocări în domeniul apei cu care se confruntă Europa.
Sursa: https://romania.representation.ec.europa.eu/stiri-evenimente-si-resurse-pentru-presa/stiri/comisia-lanseaza-platforma-europeana-partilor-interesate-privind-rezilienta-domeniul-apei-si-2026-09-18_ro












