* Eurodeputaţii şi statele europene au ajuns la un acord pentru a înăspri politica migraţionistă a UE, cu posibilitatea de a crea centre în străinătate unde să fie trimişi migranţii ilegali, conform AFP. Legea prevede o serie de măsuri pentru accelerarea expulzărilor şi permite statelor care doresc acest lucru să înfiinţeze centre în afara Europei unde să trimită solicitanţii de azil respinşi. Acordul va trebui aprobat de Parlamentul European şi de statele membre în săptămânile care urmează.
* Comisarul european pentru transport durabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, a dat asigurări că nu există semnale privind o lipsă de combustibil pentru avioane în Europa în lunile următoare, în pofida şocului energetic provocat de războiul din Iran, deşi preţurile ridicate obligă transportatorii aerieni să renunţe la rutele neprofitabile, potrivit Reuters.
*Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European (INTA) a votat în favoarea eliminării taxelor asupra unor importuri europene de produse americane, o etapă a acorduluicadru în domeniul comercial convenit anul trecut de Uniunea Europeană şi Washington, potrivit Reuters. INTA a adoptat noua legislaţie cu 31 de voturi pentru, şase voturi împotrivă şi trei abţineri. Legislaţia trebuie să fie aprobată de plenul Parlamentului European.
Sursa: Agerprtes













