Evenimentele săptămânii 18 – 24 mai 2026



* România trebuie să-şi fundamenteze o poziţie clară, ca rezultat al unor consultări reale cu societatea civilă, partenerii sociali şi autorităţile locale, astfel încât ţara noastră să transmită un mesaj ferm privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene.

Un alt aspect asupra căruia România trebuie să insiste este, conform eurodeputatului socialdemocrat, egalizarea subvenţiilor pentru fermieri, astfel încât fermierii români să beneficieze de subvenţii similare cu cei din vestul Europei.

De asemenea, este necesar să fie identificate noi venituri pentru bugetul comun european în propunerea Comisiei Europene (de circa 2.000 de miliarde de euro), în condiţiile în care, deocamdată, nu există venituri agreate de toate statele membre.

* Primii laureaţi ai Ordinului European de Merit au primit marţi, în plenul Parlamentului European, această distincţie pentru contribuţia lor semnificativă la integrarea şi promovarea valorilor Uniunii Europene.

Ordinul European de Merit recunoaşte meritele persoanelor care au avut o contribuţie semnificativă la integrarea europeană sau la promovarea şi apărarea valorilor consacrate în tratatele UE. Scopul său este de a inspira generaţiile viitoare, evidenţiind curajul civic şi angajamentul faţă de idealurile europene. Ordinul a fost instituit cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Declaraţiei Schuman, care a pus bazele unităţii europene. Este prima distincţie europeană de acest tip acordată de instituţiile UE şi completează distincţiile şi decoraţiile naţionale prin recunoaşterea eforturilor de consolidare a Europei în ansamblu.

* Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost cel mai bun program de ţară pe care l-a avut România în aceşti ani, un program cu obiective de dezvoltare foarte clare.

 

Sursa: Agerpres