Seminar dedicat promovării transformării digitale ca instrument esențial pentru accesarea oportunităților oferite de Uniunea Europeană.
Evenimentul a reunit lucrători de tineret, cadre didactice și tineri din localitățile Pitești și Costești, interesați să înțeleagă mai bine impactul digitalizării asupra educației, economiei și activităților de zi cu zi.
Prin prezentările susținute de cei doi voluntari, Vanessa și Andrei, participanții au avut oportunitatea de a descoperi principalele direcții strategice ale Uniunii Europene în domeniul digital. Printre subiectele abordate s-a regăsit Planul de acțiune pentru educația digitală (2021–2027), o inițiativă concepută pentru a sprijini adaptarea sistemelor de educație și formare la cerințele erei digitale. În cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța integrării tehnologiei în procesul educațional, precum și necesitatea dezvoltării competențelor digitale esențiale pentru viitor.
Un alt punct central al seminarului l-a constituit inteligența artificială și strategia europeană privind datele. Participanții au aflat cum aceste tehnologii contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale, la creșterea siguranței în transporturi și la personalizarea serviciilor digitale pentru utilizatori.
Au fost prezentate și oportunitățile de finanțare disponibile pentru susținerea priorităților digitale ale Uniunii Europene. Un exemplu relevant este programul „Digital Europe”, primul program financiar dedicat exclusiv dezvoltării tehnologiilor digitale, care sprijină investițiile în infrastructură modernă și inovație. Acesta are ca obiective creșterea competitivității Europei, susținerea tranziției verzi și consolidarea independenței tehnologice.
Pe lângă prezentările teoretice și materialele video despre inteligența artificială, seminarul a inclus și exerciții practice unde participanții au avut oportunitatea de a înțelege mai bine conceptele discutate și de a experimenta direct modul în care transformarea digitală influențează diverse domenii.
Evenimentul organizat de Europe Direct Argeș a demonstrat, încă o dată, importanța informării și educației digitale în rândul cetățenilor argeșeni.













