Te-ai întrebat vreodată ce se schimbă în școală atunci când elevii participă activ la luarea deciziilor? În ce măsură vocea copiilor influențează regulile, proiectele sau inițiativele din comunitatea școlară? Anul acesta, Concursul Național „Drepturile Copilului”, organizat de Salvați Copiii România, este dedicat dreptului la participare și își propune să încurajeze elevii să reflecteze asupra rolului lor activ în viața școlii.
Ce presupune?
Tema concursului este „Ce se schimbă în școală, atunci când elevii participă activ?” și are ca obiectiv evidențierea importanței dreptului la participare, prin explorarea modului în care implicarea elevilor poate contribui la un mediu educațional mai echitabil, mai incluziv și mai democratic.
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu și liceu din România. Participarea se poate face în echipe formate din minimum doi și maximum trei membri, din aceeași unitate de învățământ, încadrate în cele două categorii: gimnaziu și liceu. Echipele pot avea un cadru didactic coordonator, care să ofere sprijin și orientare, fără a se implica direct în realizarea materialelor.
Cum poți participa?
Pentru a participa, elevii sunt invitați să realizeze un material video de maximum 5 minute, un afiș de campanie și o scurtă strategie de implementare, în care să descrie cum ar putea fi pusă în practică ideea propusă în propria școală.
Materialele trebuie să transmită un mesaj clar și argumentat despre relevanța participării elevilor și despre impactul concret pe care aceasta îl poate avea.
Termenul limită
Trimite materialele pe e-mail până pe 23 martie, ora 23:59.
Pentru informații suplimentare, consultă aici regulamentul oficial al concursului sau contactează echipa Salvați Copiii România la adresa voluntar@salvaticopiii.ro .
Citește mai multe aici.













