* Membrii Parlamentului European doresc măsuri concrete la nivelul Uniunii Europene pentru perioada 2026- 2030 pentru a soluţiona chestiunea violenţei pe motive legate de gen.
* Consiliul şi Parlamentul au ajuns la un acord provizoriu de simplificare a politicii agricole comune. Acest lucru va contribui la stimularea competitivităţii sectorului agricol din UE prin reducerea birocraţiei şi sprijinirea fermierilor. Aceste măsuri de simplificare ar putea duce la reduceri semnificative ale costurilor administrative atât pentru fermieri, cât şi pentru administraţiile naţionale. Conform evaluării iniţiale a Comisiei, ele ar putea genera economii anuale de până la 1,6 miliarde de euro pentru fermieri şi de peste 200 de milioane de euro pentru administraţiile statelor membre. Acordul provizoriu trebuie acum confirmat de Consiliu şi de Parlamentul European înainte ca actul legislativ să fie adoptat oficial de către co-legislatori, conform https://www.europarl.europa.eu/ şi https://www.consilium.europa.eu/.
* Comisia Europeană a prezentat Scutul european pentru democraţie, iniţiativă ce stabileşte o serie de măsuri concrete pentru creşterea capacităţii, protejarea şi promovarea unor democraţii puternice în întreaga Uniune Europeană. Scutul european pentru democraţie şi Strategia UE pentru societatea civilă includ măsuri de protejare a pilonilor esenţiali ai sistemelor democratice din ţările membre: oameni liberi, alegeri libere şi corecte, mass-media libere şi independente, o societate civilă dinamică şi instituţii democratice puternice.
* Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în dezbaterea din plenul Parlamentului European privind arhitectura cadrului financiar multianual 2028- 2034, că viitorul buget multianual al UE pentru 2028-2034 trebuie să fie puternic şi viabil, pentru a asigura Uniunii Europene forţă, flexibilitate şi o mai mare capacitate de a reacţiona. Şefa executivului UE a spus că intenţia Comisiei Europene este de a reforma bugetul multianual al UE – care va fi cel mai mare de până acum, cu o valoare de aproape 2.000 de miliarde de euro – printr-o prioritizare a cheltuielilor legate de apărare şi competitivitate, adăugând noi surse de venituri şi modificând criteriile de finanţare
Sursa Agerpres













