Evenimentele săptămânii 11 – 17 august 2025



* Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei, au semnat o declaraţie în care au susţinut că ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a-şi decide viitorul şi că o soluţie diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale ale Europei. ”Negocieri semnificative pot avea loc doar în contextul unei încetări a focului sau a reducerii ostilităţilor”, mai afirmă semnatarii declaraţiei, conform https://www.consilium.europa.eu/.

* Mai mulţi deputaţi europeni au subliniat, într-o declaraţie comună, că nicio pace în Ucraina nu poate fi negociată fără participarea deplină a conducerii alese democratic în Ucraina şi cu sprijinul poporului său. „Luând act de întâlnirea planificată dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, din 15 august, salutăm toate eforturile care vizează realizarea unei păci juste şi durabile în Ucraina, ferm ancorate în dreptul internaţional, în principiile Cartei ONU şi care să asigure condamnarea celor responsabili de crime de război.”, se arată în declaraţie, conform https://www.europarl.europa.eu/.