Premiul European pentru Femeile Inovatoare 2026



Premiul European pentru Femei Inovatoare celebrează antreprenoarele aflate în spatele inovațiilor care schimbă jocul în Europa, astfel încât acestea să inspire alte femei și fete să-și valorifice pe deplin potențialul ca viitoare cercetătoare, inovatoare și lideri în tehnologie ai Uniunii Europene.

Premiul este acordat în fiecare an femeilor din întreaga Uniune Europeană și din țările asociate programului Orizont Europa, care și-au transformat ideile în inovații, în beneficiul oamenilor și al planetei, și care sunt lideri inspiraționali.

Premiul are trei categorii

  • Categoria EIC Femei Inovatoare – deschis pentru femeile fondatoare și cofondatoare din UE și din Țările Asociate
  • Categoria EIC Tinere Inovatoare: destinată inovatoarelor promițătoare cu vârsta sub 35 de ani.
  • Categoria EIT Leadership Feminin : destinată femeilor care au o legătură directă cu Comunitatea EIT.
Beneficiari eligibili
  • Femei antreprenor ale căror inovații creează un impact real
Aria de implementare a proiectului
Implementarea proiectelor se poate realiza în:
  • Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv regiunile lor ultraperiferice
  • Țări asociate la Programul Orizont Europa.

Mai multe informații găsiți aici? https://eic.ec.europa.eu/news/2026-european-prize-women-innovators-now-open-applications-2025-06-17_en