* Un sfert dintre europeni sunt expuşi unor niveluri nocive de poluare fonică
Mai mult de un sfert dintre europeni, peste 100 de milioane de persoane, sunt expuşi unor niveluri de poluare fonică ce depăşesc limitele recomandate, a semnalat Agenţia Europeană de Mediu (AEM).
Conform datelor culese în anul 2021 din 31 de ţări – cele 27 de state membre ale UE, plus Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia -, expunerea prelungită la zgomot este cauza a circa 66.000 de decese premature, a aproximativ 50.000 de cazuri noi de boli cardiovasculare şi circa 22.000 de cazuri de diabet, plus mii de cazuri de depresie şi demenţă.
Copiii şi adolescenţii sunt în mod special vulnerabili în faţa acestui fenomen, care conduce la tulburări de comportament, obezitate şi dificultăţi de citire.
Agenţia Europeană de Mediu (AEM) subliniază că poluarea fonică este a treia ameninţare la adresa mediului în Europa, după poluarea atmosferică şi factorii climatici, şi are un impact economic negativ anual de cel puţin 95,6 miliarde de euro, echivalentul a 0,6% din PIB-ul însumat al ţărilor analizate.
Traficul rutier este principala sursă de poluare fonică, mai ales în zonele urbane dens populate, semnalează această agenţie a UE, cu sediul la Copenhaga.
* Implicarea minorilor în activităţi teroriste şi utilizarea pe scară largă a AI au crescut în statele membre UE (raport Europol)
Aproximativ 449 de persoane au fost arestate anul trecut pentru infracţiuni de terorism în 20 de ţări ale Uniunii Europene, potrivit unui raport publicat de Europol ce evidenţiază o creştere a implicării minorilor în activităţi teroriste, precum şi utilizarea pe scară largă a inteligenţei artificiale (AI) pentru a răspândi discursuri de ură şi propagandă violentă.
* Transport aerian: Eurodeputaţii doresc să elimine taxarea suplimentară a bagajelor de mână
Eurodeputaţii au cerut marţi introducerea unei interdicţii pentru companiile aeriene de a factura bagajele mici de mână, o iniţiativă contestată vehement de către întreprinderile din acest sector economic, transmite France Presse.
Sursa: Agerpres













