Parlamentul European oferă două tipuri de stagii: Stagiile în cadrul Secretariatului (stagiile Schuman) și stagiile la cabinetele deputaților în Parlamentul European.
Stagiile Schuman sunt plătite și au loc într-unul din locurile oficiale de desfășurare a activității Parlamentului European – Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg – sau în birourile de legătură ale Parlamentului din statele membre.
Aceste stagii poartă numele lui Robert Schuman, unul dintre principalii arhitecți ai proiectului de integrare europeană, proiect ce a adus 70 de ani de pace și prosperitate în Europa. El a propus exploatarea în comun a producției de cărbune și oțel francez și german în ceea ce a devenit apoi Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, prima dintre Comunitățile Europene, transformată apoi în Uniunea Europeană.
Un stagiu Schuman vă va îmbunătăți educația și formarea profesională. Vă va oferi cunoștințe despre activitatea instituțiilor UE și a Parlamentului European, un forum de mare importanță în luarea deciziilor și dezbaterea politică la nivelul UE.
Stagiile Schuman au loc într-o mare varietate de domenii, cum ar fi politicile interne și externe ale UE, finanțe, legislație, multilingvism, administrație, infrastructură și logistică, comunicații sau tehnologia informației.
Parlamentul European promovează egalitatea de șanse; toți candidații sunt încurajați să participe fără deosebire de gen, orientare sexuală, origine culturală, etnică și religioasă sau handicap; se asigură condiții rezonabile de acces pentru candidații cu handicap selectați.
Candidații la un stagiu Schuman trebuie:
- să aibă cel puțin 18 ani;
- să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unei țări în curs de aderare/candidate (se oferă și un număr limitat de stagii pentru resortisanții altor țări);
- să dețină o diplomă de studii universitare;
- să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale UE și să cunoască foarte bine o a doua limbă (cetățenii din țările terțe trebuie să cunoască foarte bine una dintre limbile engleză, franceză sau germană);
- să depună un cazier judiciar eligibil;
- să nu fi lucrat sau să nu fi beneficiat de un alt stagiu timp de mai mult de două luni consecutive într-o instituție, un organism sau o agenție a UE;
- să nu fi efectuat o vizită de studiu la Secretariatul General al Parlamentului cu mai puțin de șase luni înainte de începerea stagiului.
Termen limită: 31 mai 2025.
Mai multe informații aici: https://ep-stages.gestmax.eu/website/application-informations













