Reprezentații Europe Direct Argeș au luat parte la Ceremonia de anunțare a câștigătorilor Concursului Juvenes Translatores 2025, unde au fost alături de Sabina Elena Terzea, elevă la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, din Piteşti, câștigătoarea din România a celei de-a 18-a ediții a concursului.
Sabina, o prezență constantă la etapele naționale ale olimpiadelor de limba engleză și de limba germană, a înregistrat mereu rezultate foarte bune de-a lungul anilor. În cadrul acestui concurs ea a tradus din limba germană în limba română.
La vizionarea ceremoniei au participat și Carolina Maria Vîlcu, Andrei Rafael Sorescu și Jasmine Ștefan, elevi tot de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Piteşti, care au primit 3 dintre cele 25 de mențiuni speciale primite de elevii din România în cadrul concursului pentru traducerile lor remarcabile.
3070 de elevi participanți din 713 școli din întreaga Uniune Europeană și-au testat competențele lingvistice prin traducerea unui text în și din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Ceremonia de premiere va avea loc pe 10 aprilie la Bruxelles.
Felicitări atât elevilor, cât și cadrelor didactice implicate în pregătirea și îndrumarea acestora!
Rezultatele din cadrul acestei competiții demonstrează că tinerii argeșeni pot urma oricând o carieră în domeniul traducerilor.
Mai multe informații puteți găsi la:
https://romania.representation.ec.europa.eu/news/s-au-anuntat-castigatorii-editiei-din-2024-concursului-ue-pentru-tineri-traducatori-juvenes-2025-02-13_ro?fbclid=IwY2xjawI_sQBleHRuA2FlbQIxMAABHbDSjIShqk7O64WAyemxvXv631eHwTyFG6Stu0uMsEcia1thT-Ej8-rBIw_aem_IVt3qoZlHkuvSKctkuw8CA













