Europe Direct Argeș la Ziua Carierei



În data de 22 februarie 2025, reprezentanții Europe Direct Argeș au participat la evenimentul ”Ziua carierei”, organizat de Interact Club Pitești în cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.

Această zi a fost dedicată cetățenilor argeșeni care au dorit să afle oportunitățile din diferite domenii profesionale și să ia contact cu specialiști din diverse industrii.

Scopul principal al evenimentului a fost de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, oferindu-le informații valoroase despre cariere și despre cum pot să-și construiască un viitor de succes.

La eveniment au participat experți din domenii precum: psihologi, kinetoterapeuți, medici stomatologi, piloți, antreprenori și specialiști pe robotică din Pitești, care au prezentat despre activitatea lor și au povestit despre provocările și realizările din cariera lor.

Voluntarii Europe Direct Argeș au prezentat informații despre activitatea centrului și au distribuit gratuit materiale informative provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.