* Comisia Europenă a anunţat că ar dori să introducă o taxă de manipulare nediscriminatorie, pentru articolele de comerţ electronic importate în UE direct către consumatori, pentru a putea finanţa costurile cu controalele vamale extinse împotriva produselor ilegale, transmite AFP.
Potrivit Executivului comunitar, vămile sunt inundate de milioane de mici colete importate în fiecare zi de Europa, provenind în special din China. O parte din aceste colete nu respectă normele europene sau reprezintă un pericol pentru consumatori. Sumele colectate de pe urma taxei de manipulare ar urma să permită acoperirea costurilor în creştere cu „supravegherea conformităţii a miliarde de astfel de transporturi cu normele UE”,
* Pudra din viermi galbeni de făină, larve ale gândacilor de făină (Tenebrio molitor), este începând din 10 februarie un aliment autorizat pentru a fi introdus pe piaţa alimentară europeană, conform unui regulament emis de Comisia Europeană la 20 ianuarie, sub semnătura preşedintei Ursula von der Leyen, şi publicat pe site-ul https://eur-lex.europa.eu.
Forumul Economic Mondial susţine că alimentele pe bază de insecte pot ajuta la combaterea schimbărilor climatice, oferind surse alternative de proteine, după cum aminteşte şi Polskie Radio (www.polskieradio.pl), adăugând că pudra din viermi galbeni de făină va fi folosită într-o serie de produse alimentare precum brânză, gemuri, paste şi pâine, cu condiţia ca larvele să fi fost tratate cu radiaţii UV.
Sursa: Agerpres