Evenimentele săptămânii 23 – 31 decembrie 2024



* Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română. „În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru dreptul de a-şi alege propriul destin. Mulţi şi-au dat viaţa pentru ca copiii lor să poată fi liberi şi să trăiască în democraţie”, a scris pe X preşedintele CE. Ursula von der Leyen şi-a încheiat mesajul menţionând că „astăzi, România şi Europa îşi amintesc de sacrificiul lor”.

* Direcţia generală a Parlamentului European însărcinată cu securitatea cibernetică se va muta de la Bruxelles la Strasbourg în 2025. Decizia a fost luată pe 16 decembrie de biroul Parlamentului European.

* Cincizeci de tone de ajutoare umanitare constând în materiale medicale, finanţate de Uniunea Europeană şi coordonate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ar urma să ajungă în Siria pe 31 decembrie.

* Ministrul german de interne Nancy Faeser a declarat că vrea să prelungească controalele la frontiere după martie 2025, invocând succesul înregistrat în limitarea migraţiei ilegale şi în combaterea traficului de migranţi.

Sursa: Agerpres