În luna noiembrie, Centrul Europe Direct Argeș a organizat o serie de activități educativ-interactive despre istoria, cultura și diversitatea Uniunii Europene, pentru elevii de la Școala Gimnazială ”Ion Pillat” și Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești, după cum urmează:
- Diversitatea europeană – activitate tema multiculturalității în Europa și prezentarea de informații referitoare la obiectivele turistice, cultura și gastronomia țărilor europene.
- Simbolurile UE – activitate informații despre simbolurile Uniunii Europene: drapel, imn, deviză, monedă.
- Construiește Europa – sesiune de informare cu prezentări despre formarea Uniunii Europene și beneficiile pe care Uniunea Europeană le aduce în viața cetățenilor, în domenii precum: educație (oportunitățile disponibile prin programul Erasmus+, concursuri și burse pentru tineri), transformare digitală (inițiativa WiFi4EU care oferă internet gratuit pentru cetățeni în spații publice din întreaga Europă), muncă (Eures care oferă servicii de informare și consiliere persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă), sănătate (cardul european de asigurări de sănătate, care oferă acces la asistența medicală pe durata unei șederi temporare în oricare din cele 27 de state membre ale UE în aceleași condiții și la același cost ca persoanele asigurate din țara respectivă), securitate (Schengen, spațiul UE de călătorie fără frontiere) etc. Voluntarii Europe Direct Argeș implicați în proiecte Erasmus+ au povestit despre experiența dobândită într-un schimb de tineri pe diferite teme și le-au explicat pașii de înscriere în astfel de proiecte.
- Să descoperim Uniunea Europeană – activitate cu prezentări despre ce este și cum funcționează Uniunea Europeană.
- Să descoperim Uniunea Europeană: o aventură în 27 de țări – activitate despre valorile europene, statele membre din UE și instituțiile comunitare.
Elevii au participat în cadrul unor exerciții interactive care le-au permis acestora să își dezvolte atât cunoștințele de cultură generală, cât și creativitatea și spiritul de echipă.
Centrul Europe Direct Argeș a oferit materiale informative cu tematică europeană, provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.