Evenimentele săptămânii 18 – 24 noiembrie 2024



* România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025. România şi Bulgaria, membre ale Uniunii Europene şi NATO, au aderat parţial la Schengen în martie, după un acord cu Austria care s-a opus iniţial aderării lor pe motiv că trebuie să facă mai mult pentru a preveni imigraţia ilegală.
Deşi controalele la frontierele aeriene şi maritime dintre România şi Bulgaria şi celelalte 27 de ţări membre ale zonei Schengen au fost ridicate, negocierile cu Austria privind intrarea în Schengen şi cu graniţele terestre au continuat pe tot parcursul anului 2024.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a apreciat la rândul său că „cetăţenii României şi Bulgariei aparţin Schengen şi merită să beneficieze pe deplin de libertăţile” acestui spaţiu comun.

* Preşedinta Comisiei Europene afirmă că acordul COP29 marchează o nouă eră pentru finanţarea şi cooperarea în domeniul climei.

Țările au ajuns la un acord privind comercializarea emisiilor de carbon şi crearea unei pieţe globale reglementate pentru a îndeplini obiectivele articolului 6 din Acordul de la Paris din 2015.

Articolul 6 din Acordul de la Paris invită ţările să coopereze pentru a-şi reduce emisiile de carbon; conform acestuia, o ţară poate transfera alteia creditele de carbon pe care le-a obţinut prin reducerea emisiilor sale.
Aceasta înseamnă că ţările care emit puţin C02 pot vinde certificate de emisii celor care generează cel mai mult, sub gestionarea ONU, cu garanţii contabile şi un registru al schimburilor.

Sursa: Agerpres