Evenimentele săptămânii 11-17 noiembrie 2024



* Parlamentul European a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării legii privind combaterea despăduririi, după ce noul act normativ a fost criticat vehement în ultimele luni.  Dacă statele membre vor fi de acord cu amânarea, marile companii urmează să se supună prevederilor noii legi începând cu 30 decembrie 2025, iar IMM-urile de la 30 iunie 2026.

Noua lege vizează să protejeze pădurile la nivel global şi să reducă defrişările pădurilor tropicale, de exemplu în regiunea amazoniană din America de Sud. După implementarea noii legi, produse precum cafeaua, lemnul, soia, cacao şi uleiul de palmier pot fi vândute în Uniunea Europeană numai dacă nu au fost efectuate despăduriri pentru producerea lor după anul 2020.

Companiile vor trebui să prezinte declaraţii conform cărora nicio pădure nu a fost defrişată sau afectată pentru producţia lor.

Cei care nu vor respecta noile prevederi riscă să plătească amenzi de cel puţin 4% din cifra lor de afaceri anuală în Uniunea Europeană.

* Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei este considerat o ameninţare semnificativă de către cetăţenii Uniunii Europene, însă migraţia ilegală şi terorismul cauzează o îngrijorare chiar mai mare, indică un sondaj de opinie.

Studiul, comandat de Fundaţia Bertelsmann, arată o diversitate de opinii despre modul în car este percepută pacea. Dintre cei peste 26.000 de participanţi la sondaj, 25% au spus că securitatea disfuncţională a frontierelor este principalul lor motiv de îngrijorare, în timp ce 21% s-au declarat cel mai mult îngrijoraţi de atacuri teroriste.

Atacurile cibernetice sunt considerate cea mai mare ameninţare de către 19% dintre cei intervievaţi, iar 18% se tem de un atac extern şi 17% de infracţionalitatea organizată.

În Polonia, ţară ce are frontieră comună cu Ucraina, 29% dintre cei intervievaţi sunt de părere că cea mai mare ameninţare pentru pace în Europa o reprezintă un atac militar, opinia împărtăşită de numai 16% dintre spanioli.

Sondajul a fost realizat de agenţia pentru studierea opiniei publice Latana în septembrie 2024, pe un eşantion de 26.454 de persoane din UE. Marja de eroare a fost de +/- 0,8 puncte procentuale.

Înfiinţată în 1977, Fundaţia Bertelsmann realizează periodic studii despre educaţie, democraţie, societate, sănătate, cultură şi ştiinţă.

Sursa: Agerpres