Evenimentele săptămânii 7-13 octombrie 2024



* Înainte de sfârşitul anului, în Uniunea Europeană va apărea o nouă instituţie extrajudiciară de ultimă instanţă, pentru litigiile utilizatorilor unor reţele sociale cum ar fi Facebook, TikTok sau YouTube.
Numită Centrul de Apeluri Europa (Appeals Center Europe), structura va avea şapte membri şi va fi finanţată iniţial de consiliul de supraveghere al companiei Meta, înfiinţat în 2020 de compania-mamă a Facebook ca autoritate independentă pentru moderarea conţinutului.
Utilizatorii vor putea face apel la Centru împotriva unor decizii cum ar fi închiderea unor conturi, reclamaţiile pentru incitare la ură sau pentru hărţuire.
Noua autoritate este creată conform reglementării europene privind serviciile digitale (DSA, Digital Services Act), aplicabilă tuturor platformelor începând din februarie anul acesta. DSA prevede că utilizatorii trebuie să aibă acces la o instituţie extrajudiciară pentru soluţionarea disputelor.

* Comisia Europeană a prezentat mai multe propuneri pentru digitalizarea paşapoartelor şi a cărţilor de identitate, cu obiectivul de a face mai uşoare şi rapide
controalele la frontierele externe.
Versiunile digitale ale acestor documente, pe care cetăţenii le vor putea solicita şi utiliza în mod voluntar, vor fi destinate celor care călătoresc către şi dinspre spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
Documentele în versiune digitală urmăresc să accelereze controalele la frontieră şi să asigure o călătorie mai fluidă, menţinând în acelaşi timp un nivel ridicat de securitate şi asigurând controlul fiecărui călător, a menţionat într-un comunicat Comisia Europeană.
Aceasta propune în special un cadru comun pentru utilizarea documentelor digitale de călătorie şi o nouă „aplicaţie digitală de călătorie a UE” care să le permită călătorilor să creeze şi să stocheze astfel de documente.
Documentele digitale de călătorie vor fi o versiune digitală a datelor stocate în paşapoarte şi cărţi de identitate. Aceste date vor include informaţiile conţinute în cipul paşaportului sau al cărţii de identitate, precum şi imaginea facială a titularului, dar nu şi amprenta digitală.
Un document de călătorie digital va putea fi stocat pe un telefon mobil. Solicitarea sau utilizarea versiunii digitale a documentelor de identitate vor fi voluntare. Statele UE vor fi astfel obligate să elibereze un paşaport digital persoanelor care solicită un astfel de document.
Această versiune digitală a paşaportului va putea fi stocată de asemenea într-un portofel digital european sau într-un document de călătorie pe care Comisia Europeană intenţionează să le dezvolte mai târziu.
Deşi acest nou document digital nu va elimina complet paşaportul fizic, va face controalele la frontieră mai uşoare şi mai rapide şi le va permite agenţilor responsabili să se concentreze asupra altor verificări suplimentare care trebuie efectuate. Cartea de identitate digitală va fi emisă de asemenea pe o bază voluntară.
Dacă Consiliul UE (statele membre ale UE) şi Parlamentul European aprobă propunerile Comisiei, va fi dezvoltată aplicaţia „EU Digital Travel” şi vor fi elaborate standardele tehnice necesare.
Aplicaţia va fi disponibilă pentru toţi cetăţenii UE şi din afara UE care deţin un paşaport biometric sau deţinătorilor unei cărţi de identitate a unui stat membru ale UE şi care călătoresc spre sau dinspre spaţiul Schengen.

SDursa: Agerpres