* Consiliul a adoptat aşa-numita lege privind inteligenţa artificială, care urmăreşte armonizarea regulilor privind acest domeniu. Legislaţia urmează o abordare „bazată pe riscuri”, ceea ce înseamnă că, cu cât riscul de a provoca un prejudiciu societăţii este mai mare, cu atât regulile sunt mai stricte. Este primul act de acest gen din lume şi poate stabili un standard global pentru reglementarea AI, notează www.consilium.europa.eu.
* Videoclipul „Foloseşte-ţi votul”, realizat de Parlamentul European pentru a sublinia importanţa participării cetăţenilor UE la alegerile europene din 6-9 iunie 2024, a depăşit 190 de milioane de vizualizări de la lansarea sa pe 29 aprilie. Scurtul documentar, care poate fi urmărit la https://elections.europa.eu/video/ro/, evidenţiază importanţa votului şi a protejării democraţiei.
* Comisia a subliniat progresele înregistrate în politica UE în domeniul sănătăţii în ultimii patru ani, între ele aflându-se: măsuri mai puternice de securitate a sănătăţii; acces egal şi în imp util la medicamente la preţuri accesibile pentru toţi cetăţenii datorită reformei propuse privind legislaţia farmaceutică a UE; un plan global de combatere a cancerului, susţinut prin 4 miliarde EUR din finanţare UE etc. Construită pe experienţa crizei COVID-19, idea de Uniune Europeană a Sănătăţii a apărut în noiembrie 2020, cu scopul de a pune cetăţenii şi pacienţii în centru, informează site-ul Comisiei, https://commission.europa.eu/.
Sursa; Agerpres













