* Statele membre ale UE şi Parlamentul European au ajuns la un acord asupra primei legi din istorie a blocului comunitar pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Însă textul final nu a fost suficient de cuprinzător în ceea ce priveşte un element-cheie: includerea unei definiţii comune a violului. În ciuda eforturilor legislative, violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică persistă pe întreg continentul european.
După luni de negocieri intense, UE a ajuns la un acord cu privire la actul său legislativ de combatere a violenţei împotriva femeilor şi fetelor, o directivă cuprinzătoare care urmăreşte să armonizeze definiţiile juridice şi pedepsele minime cu închisoarea pentru infractori pe întreg teritoriul UE.
Legea urmăreşte să protejeze femeile din cele 27 de state membre ale UE împotriva violenţei bazate pe gen, a căsătoriilor forţate, a mutilării genitale feminine şi a hărţuirii online. Textul incriminează hărţuirea şi incitarea la ură sau la violenţă, în mediul online, în întreaga Uniune.
Comisia Europeană a propus pentru prima dată această legislaţie majoră la 8 martie 2022, pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii.
Pentru ca directiva UE privind violenţa împotriva femeilor să intre în vigoare, mai trebuie să fie aprobată de miniştrii statelor membre şi adoptată de plenul Parlamentului European, dar se aşteaptă ca aceasta să treacă fără probleme. Vicepreşedinta Comisiei Vera Jourova se aşteaptă ca directiva să fie adoptată definitiv până la sfârşitul lunii aprilie.
* Patru laboratoare subterane au fost distruse şi 92 de website-uri au fost închise în cea mai recentă operaţiune împotriva traficului de medicamente în Uniunea Europeană, care s-a finalizat cu punerea sub inculpare a 1.238 de persoane şi capturi în valoare de peste 64 de milioane de euro, a anunţat Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Operaţiunea anuală „SHIELD” s-a desfăşurat în perioada aprilie-octombrie 2023, sub coordonarea EUROPOL şi sub conducerea autorităţilor poliţieneşti din Italia, Franţa, Grecia şi Spania.
În acest interval au fost efectuate de asemenea 3.935 de inspecţii şi 4.321 controale antidoping în competiţii şi 3.659 în afara competiţiilor, mai precizează OLAF.
Operaţiunea SHIELD vizează medicamente contrafăcute, substanţe dopante, suplimente alimentare sau sportive ilegale, precum şi produse legate de tratamentul COVID-19.
Traficul de produse farmaceutice este o problemă „în creştere” în Uniunea Europeană şi din ce în ce mai rentabilă pentru grupurile de crimă organizată, cu efecte îngrijorătoare atât asupra sistemelor de sănătate din Europa cât şi asupra sănătăţii publice, atenţionează Europol.
Sursa: Agerpres













