Evenimentele săptămânii 25 – 31 decembrie 2023



* Principala provocare cu care se confruntă românii este legată de creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai, conform Eurobarometrului de toamnă 2023 publicat joi. Faţă de începutul anului, procentul celor care o consideră principala provocare a scăzut progresiv în fiecare trimestru, cel mai probabil pe fondul scăderii inflaţiei, precum şi al măsurilor guvernamentale de plafonare a preţurilor la alimente, relevă un comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Românii nu mai consideră situaţia financiară a propriei gospodării drept a doua cea mai importantă provocare din viaţa lor, deoarece preocuparea privind sănătatea a crescut, reuşind să o depăşească pe cea de natură economică. De altfel, tema sănătăţii a fost constant în topul provocărilor cu care se confruntă românii. Totuşi, sunt uşor mai optimişti cu privire la viaţa lor faţă de începutul acestui an, cu 1 din 3 români apreciind şi că viaţa lor în general va fi mai bună în următoarele 12 luni.

Astfel, printre principalele provocări cu care se confruntă românii, la nivel personal sau naţional, sunt creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai (44%, ambele), sănătatea (21 şi, respectiv, 18%) şi situaţia financiară personală (19%) sau cea economică a ţării (25%). Preocupările europenilor sunt similare la nivel personal, imigraţia urcând în top până pe locul doi în ce priveşte provocările cu care se confruntă propriile ţări.

O mare parte dintre români (57%) continuă să evalueze situaţia economiei europene ca fiind bună, cu 33% dintre ei care apreciază că aceasta nu se va schimba în următoarele 12 luni, iar 31% considerând că aceasta chiar se va îmbunătăţi. La nivel UE27, percepţiile sunt puţin mai sumbre, europenii fiind împărţiţi în mod cvasi-egal între cei care cred că situaţiei economiei europene este bună (45%) şi cei care o consideră proastă (44%). În plus, numărul europenilor care cred că situaţia economiei UE se va îmbunătăţi (19%) este mult sub cel al europenilor care nu cred că se va schimba (44%) sau chiar se va înrăutăţii (28%).

Sursa: Agerpres