Global Research Summer School: Empower You(th) este o școală de vară gratuită organizată de asociația Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP) în parteneriat cu Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și cu sprijinul Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez în România.
Aflat la cea de-a 12-a ediție, proiectul va avea ca temă „România – Aspirații Regionale și Perspective Mondiale”, unde se vor aborda subiecte precum implicarea României în procesul de reformă al Uniunii Europene, impactul Inițiativei celor 3 Mări asupra dezvoltării regionale, sau combaterea știrilor false.
Ești mereu la curent cu noutățile din politica internațională?
Te pasionează relațiile internaționale sau vrei să afli cum ar trebui un conducător să ghideze un stat către prosperitate?
Dacă răspunsul tău este DA, această postare ți se adresează în special ție!
Pentru a ajunge un om politic sau un diplomat de succes trebuie mai întâi să fii un tânăr cât mai informat, iar cel mai bun mod de a te pregăti în acest sens este tabăra de vară Global Research Summer School: Empower You(th)!
Tabăra din acest an va avea loc în perioada 24-30 iulie 2023, în București.
Cine poate aplica?
Tineri cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani, studenți și liceeni.
Cum se poate aplica?
Tinerii interesați sunt rugați să completeze acest formular online.
Termen limită: 10 iulie 2023.
Mai multe informații pot fi găsite aici:













