Evenimentele săptămânii 15 – 21 august 2022



*** Marea Britanie a lansat un recurs împotriva excluderii sale din programele europene de cercetare ştiinţifică, folosind o prevedere a acordului post-Brexit. Este vorba despre prima acţiune de acest fel lansată împotriva blocului european după ieşirea Marii Britanii din UE. Guvernul britanic a declarat că a activat o prevedere „inclusă în acordul comercial şi de cooperare între Marea Britanie şi UE pentru a soluţiona dezacordurile” dintre ele. Marea Britanie a menţionat că a negociat în 2020 accesul la „Horizon Europe”, programul de cercetare şi inovare al Uniunii Europene, însă că blocul european „refuză în continuare să finalizeze” includerea sa în acest program.

*** În primul trimestru al anului 2022, emisiile de gaze cu efect de seră din economia UE au totalizat 1.029 de milioane de tone de echivalent CO2, o creştere de 7% şi 6% faţă de acelaşi trimestru din 2020, respectiv 2021, dar încă sub nivelurile înregistrate în perioada de dinainte de COVID-19, când economia UE a emis 1.035 de milioane de tone de CO2 (în primul trimestru al anului 2019).

În primul trimestru al anului 2022, sectoarele economice responsabile pentru cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră au fost gospodăriile individuale (24%), energie electrică, furnizarea de gaze (21%) şi producţia (20%), urmate de agricultură (12%) şi transport şi depozitare (10%). Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în toate sectoarele comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, cu excepţia gospodăriilor care s-au menţinut la acelaşi nivel (245 milioane tone echivalent de CO2).

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în transport şi depozitare (+21%), minerit (+15%) şi construcţii (+11%).

*** Potrivit Eurostat, la sfârşitul anului 2020, cea mai mare pondere a autoturismelor noi (2 ani şi mai puţin) în rândul statelor membre ale UE era înmatriculată în Luxemburg (22% din totalul autoturismelor din Luxemburg). Luxemburg a fost urmat de Franţa, Austria, Irlanda, Belgia şi Suedia (toate între 16% şi 17%). Între timp, cele mai mari ponderi de autoturisme cu vechime cuprinsă între 2 şi 5 ani au fost înregistrate în Luxemburg şi Irlanda (ambele 28%) şi în Belgia (24%). Pe de altă parte, cele mai mari procente ale celor mai vechi maşini de pasageri (20 de ani sau mai mult) au fost înmatriculate în Polonia (40%), Estonia (33%) şi Finlanda (28%).

Sursa: Agerpres