Evenimentele săptămânii 11-17 aprilie 2022



*** Comisia Europeană a propus ca refugiaţii ucraineni să îşi poată converti hrivnele în euro, până la un plafon maxim de 300 de euro pentru fiecare persoană, în cadrul măsurilor de asistenţă umanitară destinate milioanelor de refugiaţi ucraineni care au fugit din calea războiului.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, peste 3,8 milioane de ucraineni au trecut graniţa în ţările Uniunii Europene. Blocul comunitar le-a acordat deja statutul de „protecţie temporară”, ceea ce înseamnă că au dreptul să muncească, să beneficieze de asistenţă medicală şi să îşi trimită copiii la şcoală.

Comisia Europeană a precizat că recomandarea sa este destinată să asigure o abordare coordonată în toate statele membre UE adăugând că este necesară pentru că Banca Naţională a Ucrainei a fost nevoită să-şi suspende schimburile valutare pentru a-şi proteja rezervele valutare limitate. Aceasta înseamnă că instituţiile de credit din UE nu erau dispuse se efectueze schimbarea hrivnelor din cauza convertibilităţii limitate a bancnotelor ucrainene şi a expunerii la un risc ridicat al cursului de schimb.

Cea mai mare parte a refugiaţilor ucraineni s-au îndreptat spre Polonia, care susţine că până acum a primit 2,3 milioane de refugiaţi. Alte state membre UE precum România, Slovacia şi Ungaria au primit şi ele un număr important de refugiaţi. Din toate cele patru state doar Slovacia este membră a zonei euro.

***  Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie care prevede că priorităţile pentru bugetul UE pe 2023 ar trebui să fie redresarea economică, sănătatea, tineretul şi politicile climatice, precum şi abordarea impactului invaziei Ucrainei.

Rezoluţia, al cărei raportor a fost eurodeputatul român Nicolae Ştefănuţă, din grupul Renew Europe, solicită un buget orientat spre viitor, care să corespundă priorităţilor politice ale Uniunii de a asigura o uniune a sănătăţii mai puternică, să realizeze cu succes tranziţia verde şi cea digitală şi să promoveze o redresare echitabilă, favorabilă incluziunii, durabilă şi rezilientă, inclusiv un sprijin sporit pentru IMM-uri.

Adoptată cu 463 de voturi pentru, 71 împotrivă şi 97 abţineri, rezoluţia solicită investiţii pentru promovarea statului de drept, a valorilor UE şi a drepturilor fundamentale, se menţionează într- un comunicat al PE. Eurodeputaţii doresc, de asemenea, finanţare pentru a crea oportunităţi mai mari pentru toţi, în special pentru tineri, şi pentru a asigura consolidarea rolului UE în domeniul politicii externe.

*** Comisia Europeană a dat undă verde Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Bulgariei.

Planul are o valoare de peste 12 miliarde de leva, care însumează 10 % din economia bulgară [PIB] şi oferă o oportunitate de transformare a ţării.

Sursa: Agerpres