Programul de lucru al Comisiei pentru 2021



Comisia a adoptat în data de 19 octombrie, programul său de lucru pentru 2021. Acesta conține noi inițiative legislative circumscrise tuturor celor șase ambiții emblematice menționate în Orientările politice ale președintei von der Leyen (Pactul verde european, O Europă pregătită pentru era digitală, O economie în serviciul cetățenilor, O Europă mai puternică pe scena internațională, Promovarea modului nostru de viață european, Un nou elan pentru democrația europeană) și urmează primului său discurs privind starea Uniunii.

În fiecare an, Comisia adoptă un program de lucru care stabilește lista acțiunilor pe care le va întreprinde în următoarele douăsprezece luni. Programul de lucru informează publicul și colegiuitorii cu privire la angajamentele politice ale Comisiei de a prezenta noi inițiative, de a retrage propuneri deja înaintate colegiuitorilor și de a revizui legislația existentă a UE. Programul nu se referă la lucrările în curs ale Comisiei în scopul îndeplinirii rolului său de gardian al tratatelor și de asigurare a respectării legislației existente sau la inițiativele regulate pe care Comisia le adoptă în fiecare an.

Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 este strâns legat de Planul de redresare pentru Europa, împreună cu instrumentul de redresare NextGenerationEU și cu un buget al UE consolidat pentru perioada 2021-2027. Mecanismul de redresare și reziliență va mobiliza o sumă fără precedent, de 672,5 miliarde EUR, sub formă de granturi și împrumuturi în primul an, care este crucial pentru redresare. Între timp, statele membre elaborează planuri de redresare și reziliență care stabilesc reforme și investiții aliniate cu obiectivele de politică verzi și digitale ale UE: minimum 37 % din cheltuieli sunt alocate tranziției verzi și minimum 20 % – celei digitale. Pentru a rambursa fondurile mobilizate în cadrul NextGenerationEU, Comisia va prezenta propuneri pentru noi resurse proprii, începând cu un sistem revizuit de comercializare a certificatelor de emisii, un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon și o taxă digitală.

Mai multe informaţii în comunicatul de presă.