Meserii în Europa



Sub sloganul ”Uite câte meserii pot să am!”, Europe Direct Argeș demarează o nouă serie de activități despre diferite meserii și profesii și caracteristicile acestora, în cadrul Programului Școala Altfel 2019 – 2020.

Rând pe rând, tinerii participanți au aflat ce face un economist, un zugrav, un inginer, un poștaș, un constructor și au fost pentru o oră doctori pricepuți, bucătari cu rețete proprii, polițiști curajoși, grădinari amatori, croitori creativi, electricieni fără frică de curent, magicieni minunați etc, familiarizându-se cu mediul de lucru al acestora.

La activitățile, ce au avut loc la Biblioteca Județeană Argeș, au participat elevi curioși și dornici să intre în pielea unor personaje cu meserii sau profesii diverse, toți provenind de la Școala Gimnazială ”Ion Minulescu” și Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din Pitești.