Comisia Europeană (CE) şi statele membre UE vor aborda modalităţile de acţiune coordonată în eventualitatea unor măsuri la frontierele din interiorul Uniunii Europene din cauza coronavirusului COVID-19, dar orice decizie de acest fel a unui stat membru va trebui notificată cu cel puţin patru săptămâni înainte, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ.
Ea a confirmat că legislaţia europeană permite introducerea unor controale la frontierele statelor membre UE atunci când există o ameninţare pentru sănătatea publică şi a indicat faptul că, dacă vreo ţară membră a UE va decide să recurgă la această opţiune, respectiva ţară va trebui să notifice (Comisia Europeană şi celelalte state membre) cu cel puţin patru săptămâni înainte.
”În cazul unor riscuri legate de politici publice, statele membre pot, conform regulilor noastre, să introducă astfel de măsuri, există o procedură, desigur, ele vor trebui să notifice înainte, cred că este vorba despre patru săptămâni, iar Comisia, ca gardian al regulilor (tratatelor n. red) va examina aceste măsuri şi proporţionalitatea lor”, a precizat Dana Spinanţ.
CE va căuta să iniţieze o coordonare între statele membre pentru a evita politici divergente cu privire la controalele la frontiere sau practicile privind controalele la frontiere.
Sura: Agerpres













