Evenimentele săptămânii 10 – 16 februarie 2020



Comisia Europeană va lansa o amplă dezbatere cu privire la inteligenţa artificială, în vederea reglementării unui sector aflat în plină dezvoltare şi dominat în mare parte de SUA şi China.

După ce va fi consultat toate părţile vizate – companii, sindicate, societate civilă, guvernele celor 27 de ţări membre – executivul UE speră să prezinte spre finalul anului o propunere legislativă.

Printre subiectele sensibile se află recunoaşterea facială în masă.

La 12 februarie, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care solicită un set solid de drepturi pentru a-i proteja pe consumatori în contextul inteligenţei artificiale şi al proceselor decizionale automatizate. Documentul atrage atenţia asupra mai multor provocări care decurg din dezvoltarea rapidă a tehnologiilor legate de inteligenţa artificială şi procesele decizionale automatizate, cu un accent special pe protecţia consumatorilor.

PE a solicitat o schemă de evaluare a riscurilor în cazul inteligenţei artificiale şi al proceselor decizionale automatizate şi o abordare comună a UE care să contribuie la asigurarea beneficiilor acelor procese şi la reducerea riscurilor în întreaga Uniune.

În rezoluţie, eurodeputaţii au îndemnat Comisia Europeană să prezinte propuneri pentru a adapta normele de siguranţă ale UE pentru produse (de exemplu, în cazul directivelor privind echipamentele tehnice şi siguranţa jucăriilor) astfel încât să existe garanţia că utilizatorii şi consumatorii sunt informaţi în legătură cu modul de utilizare a acestor produse şi sunt protejaţi de vătămări, iar în acelaşi timp producătorilor le sunt clare obligaţiile care le revin.

Sursa: Agerpres