Europa – spațiu al diversității și al valorilor



Centrul Europe Direct din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș a celebrat ziua de 9 mai 2019 – Ziua Europei cu o serie de ateliere despre cetățenie activă și sesiuni de informare cu privire la oportunități de studiu în țări europene, la care au luat parte peste 300 de argeșeni.

La cele 2 ateliere derulate, respectiv ABC-ul cetățeniei active – atelier despre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și Mesaj către Europa – atelier interactiv despre elementele reprezentative ale Uniunii Europene, au participat elevii de la Școala Gimnazială ”Ion Pillat” din Pitești și Școala Gimnazială ”Vintilă Brătianu” din Ștefănești, care au transmis gândurile lor pentru Europa, totul în cadrul unor exerciții interactive.

În partea a doua a evenimentului aflat la cea de a XI-a ediție, Emilia Szuszmann, consilier educațional, a vorbit tinerilor argeșeni despre condițiile de admitere la universități de renume din Danemarca, UK și Olanda, punctând faptul ca managementul carierei începe încă din anii de liceu.

 Alexandra Ondrea, elevă a Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești și câștigătoare în cadrul concursului Juvenes Translatores, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, a împărtășit experiența dobândită în urma participării la un concurs european.

 Între atelierele de lucru și conferința adresată liceenilor de la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” Pitești, Colegiul Național ”Zinca Golescu” Pitești, Liceul Teoretic ”Ion Cantacuzino Pitești și Liceul Teoretic ”Iulia Zamfirescu” din Mioveni, voluntarii Europe Direct Argeș au povestit, publicului larg interesat, despre elementele de identitate culturală a țărilor din Uniunea Europeană, făcând acestora turul ghidat al standurilor de prezentare a statelor europene.

Colțul fotografiei europene și concursul de cultură generală cu premii surprize au suscitat interesul participanților, care au plecat de la manifestare cu sentimentul că Uniunea Europeană are multe oportunități de oferit pentru cetățenii ei.

În cadrul evenimentului au fost oferite baloane și stegulete ale U.E., dar și materiale informative, broșuri, cărți poștale și pliante pe teme europene, provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.