Schimbările climatice reprezintă unul dintre cele mai mari pericole cu care se confruntă planeta. Astfel, combaterea schimbărilor climatice este una dintre cele mai importante teme de comunicare ale Comisiei Europene din 2009. Având în vedere acest lucru, Comisia Europeană a organizat luna trecută la Bruxelles, în Belgia seminarul ”Communicating Climate Change: On the road to … Continued
Noi tarife de roaming incepand cu 1 iulie 2009
Parlamentul European a redus tarifele pentru efectuarea şi recepţionarea apelurilor, transmiterea de mesaje text şi pentru navigare pe internet în străinătate. De această măsură beneficiază cel puţin 140 milioane de utilizatori. În mai 2007, deputaţii europeni au sprijinit, cu o majoritate covârşitoare, un acord de compromis în primă lectură, realizat de Parlament în urma unor … Continued
Site-ul european eYouGuide
Comisia Europeană a lansat de curând eYouGuide, un nou instrument online care oferă sfaturi practice privind „drepturile digitale” ale consumatorilor în conformitate cu legislaţia UE. Acest ghid, care răspunde unui apel al Parlamentului European din 2007, abordează probleme ale consumatorilor precum drepturile acestora în relaţia cu furnizorul de servicii de Internet de bandă largă, cumpărăturile … Continued
Politica de dezvoltare rurala 2007-2013
Uniunea Europeană dispune de o politică de dezvoltare rurală activă, deoarece astfel pot fi atinse obiective valoroase pentru mediul rural şi pentru cei care trăiesc şi muncesc acolo. Multe dintre zonele noastre rurale se confruntă cu probleme semnificative. Câteva dintre întreprinderile active în sectorul creşterii animalelor şi în cel forestier încă mai trebuie să depună … Continued
Serviciul European de Voluntariat
Serviciul European de Voluntariat este un program al Comisiei Europene prin care poţi desfăşura activităţi de voluntariat într-o ţară membră a Uniunii Europene. Tu alegi domeniul în care să te implici şi ţara în care doreşti să mergi. În calitate de voluntar vei derula o activitate non-profit, prin urmare, pe perioada stagiului de voluntariat toate … Continued












