Medicamentele tradiţionale pe bază de plante – siguranţă sporită pentru produsele comercializate pe piaţa UE Cetăţenii Uniunii Europene pot fi siguri că medicamentele tradiţionale pe bază de plante pe care le cumpără în statele membre ale UE sunt sigure şi eficace. Expirarea perioadei de tranziţie de 7 ani specificată în directiva 24 din 2004 privind … Continued
Evenimentele saptamanii 18-24 aprilie 2010
Sumele acordate de CEDO reclamanţilor au crescut în 2010 Sumele acordate reclamanţilor de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului /CEDO/ au crescut în 2010, ajungând la 64 de milioane de euro faţă de 54 milioane cu un an în urmă, a informat Consiliul Europei. Despăgubirile cele mai importante au fost acordate în procesele care au … Continued
Evenimentele saptamanii 11-17 aprilie 2011
Bruxelles a prezentat 12 propuneri prioritare pentru relansarea pieţei unice Comisia Europeană a prezentat 12 propuneri prioritare pentru relansarea pieţei unice europene – de la coeziunea socială la protecţia intelectuală sau finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii – pe care doreşte să le pună în practică înainte de sfârşitul anului 2012, relatează AFP. Documentul, numit ‘Act … Continued
Evenimentele saptamanii 11 – 17 aprilie 2011
Statele membre ale Uniunii Europene pot ameliora folosirea mandatului de arestare european Un raport prezentat de Comisia Europeană relevă că state membrele ale UE pot îmbunătăţi modul în care funcţionează sistemul mandatului de arestare european, care este bazat pe încrederea reciprocă între sistemele judiciare naţionale. Statele membre ar trebui să utilizeze mandatul european de arestare … Continued
Evenimentele saptamanii 4 – 10 aprilie 2011
Comisia Europeană examinează protecţia statelor membre împotriva atacurilor cibernetice Un raport al Comisiei Europene salută eforturile statelor membre pentru protecţia infrastructurilor critice de informaţii împotriva atacurilor cibernetice şi a perturbărilor şi subliniază totodată că este nevoie de noi măsuri în acest sector, în special pentru înfiinţarea, până în 2012, a unei reţele eficiente de echipe … Continued












