Newsroom

Comisia și OCDE sprijină autoritățile de management a 5 fonduri UE să colaboreze cu cetățenii

Comisia și OCDE sprijină autoritățile de management a 5 fonduri UE să colaboreze cu cetățenii

Comisia Europeană și-a anunțat sprijinul pentru cinci programe-pilot naționale și regionale care propun modalități inovatoare de implicare a cetățenilor în deciziile privind investițiile din cadrul politicii de coeziune. Autoritățile de management din Spania, Polonia, Italia și ale celor două programe Interreg (Belgia-Țările de Jos și Bulgaria-România) vor beneficia de sprijin specific din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). … Continued

7 universități din România incluse în cele 24 de universități europene care consolidează Spațiul european al educației

7 universități din România incluse în cele 24 de universități europene care consolidează Spațiul european al educației

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din întreaga UE, care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei. Astăzi, Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019. … Continued

Tabloul de bord privind justiția în UE

Tabloul de bord privind justiția în UE

Comisia Europeană a publicat ediția din 2020 a tabloului de bord privind justiția în UE – o imagine de ansamblu comparativă a eficienței, a calității și a independenței sistemelor de justiție din toate statele membre ale UE. Tabloul de bord din acest an arată o îmbunătățire continuă a eficienței sistemelor de justiție într-un număr mare de state membre. În același timp, potrivit rezultatelor … Continued

Consultare publică privind viitorul transporturilor

Consultare publică privind viitorul transporturilor

la 1 iulie, Comisia a lansat o consultare publică, oferind părților interesate și cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a-și identifica prioritățile. Consultarea va fi deschisă până la 23 septembrie și va facilita o mai bună înțelegere, de către Comisie, a modului în care UE poate ajuta acest sector să devină mai sustenabil și … Continued

Eurobarometru: atitudinea cetățenilor europeni față de corupție

Eurobarometru: atitudinea cetățenilor europeni față de corupție

Comisia Europeană a publicat rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru special privind corupția. Conform sondajului, corupția este inacceptabilă pentru o majoritate considerabilă a europenilor (69 %). Puțin peste șapte din zece europeni cred că, în țara lor, corupția este larg răspândită și că există corupție în instituțiile publice naționale (70 %), dar și în rândul … Continued