Comisia Europeană lansează astăzi două inițiative în cadrul agendei sale privind o Uniune a pregătirii pentru situații de criză: o strategie privind constituirea de stocuri la nivelul UE și o strategie privind mijloacele medicale de contracarare. Ambele sunt concepute pentru a îmbunătăți accesul la bunuri esențiale pentru cetățenii, societățile, întreprinderile și economiile europene – asigurând … Continued
Investiții în valoare de 3,66 miliarde EUR într-un sistem energetic mai curat, din veniturile provenite din comercializarea certificatelor de emisii în cadrul UE
Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat că au fost plătite 3,66 miliarde EUR din Fondul pentru modernizare cu scopul de a sprijini 34 de proiecte legate de energie din nouă state membre. Aceste investiții vor sprijini modernizarea sistemelor energetice din UE. Ele vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectoarele energiei, … Continued
Comunitatea românească de afaceri se alătură unui nou proiect al Comisiei Europene – Rețeaua Trade Champions
Acest proiect al Comisiei Europene reprezintă un pas esențial în apropierea politicilor comerciale europene de cetățeni, antreprenori și comunitățile locale. Rețeaua europeana reunește peste 120 de personalități remarcabile din toate statele membre ale UE – antreprenori, economiști, lideri de opinie și profesioniști din diverse sectoare – care, voluntar și independent, aduc expertiză practică pentru a … Continued
UE își stabilește strategia digitală internațională
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant stabilesc o viziune comună pentru acțiunea externă a UE în ntrucât revoluția digitală remodelează economiile și societățile într-un peisaj geopolitic mondial care este mai dificil ca niciodată, noua strategie digitală internațională a UE arată că UE este un partener stabil și de încredere, deschis cooperării digitale cu aliații și partenerii. … Continued
Comisia simplifică politica agricolă comună pentru a sprijini fermierii și a spori competitivitatea
Pentru a simplifica politica agricolă comună (PAC) și a stimula competitivitatea fermierilor, Comisia Europeană a prezentat un pachet amplu de măsuri care vizează sarcina administrativă, controalele, punerea în aplicare, răspunsul în situații de criză și nevoile de investiții ale sectorului. Modificările ar putea genera economii de până la 1,58 miliarde EUR anual pentru fermieri și … Continued














