Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) organizează un concurs general de recrutare pe baza susținerii unor probe, în vederea constituirii unei liste de rezervă (37 posturi), pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul instituțiilor Uniunii Europene ― Asistenți în domeniul comunicării. Asistenții își vor exercita atribuțiile într-unul sau mai multe dintre sectoarele legate de comunicarea … Continued
Caracteristici ale culturii franceze
Centrul Europe Direct Argeş din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș a organizat la începutul lunii decembrie, un seminar de informare cu tema Caracteristici ale culturii franceze, adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-30 de ani. La eveniment au participat Claire Babin, voluntar în cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, venită din Franţa prin Programul … Continued
2011 – Anul European al Voluntariatului
Centrul Europe Direct Argeș a organizat la sfârșitul lunii noiembrie 2011, o sesiune de informare cu privire la importanța Anului European al Voluntariatului. Scopul general al anului european este acela de a încuraja şi sprijini – îndeosebi prin schimburile de experienţă si de bune practici – eforturile depuse de Comunitate, de statele membre, de autorităţile … Continued
Europa 2020 – Strategia europeana pentru crestere economica
La Sala Tinerilor din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș, Europe Direct Argeș a organizat activitatea intitulată Europa 2020 – Strategia europeană pentru creștere economică. În cadrul acțiunii au fost prezentate cele cinci obiective europene majore, care urmează să fie îndeplinite până în 2020: – ocuparea forței de muncă – o rată de ocupare a … Continued
Lansarea Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni 2012
Procedura de selecție pentru Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni pentru anul 2012 a fost lansată joi, 10 noiembrie 2011. Premiul se va acorda tinerilor care au fost implicați în proiecte de promovare a identității comune europene și a cooperării între tineri din diferite țări ale Uniunii Europene. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor pentru premiul de anul … Continued












