Despre noi

Centrul Europe Direct Argeș, găzduit de Bibliotecă Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeș, face parte din Reţeaua Centrelor de Informare Europe Direct şi asigură accesul cetăţenilor argeșeni la servicii specifice de informare și asistenţă pe teme europene.

Misiunea noastră, în concordanţă cu misiunea generală a reţelei Europe Direct,  este de a oferi informații despre Uniunea Europeană, de a promova o cetățenie participativă prin intermediul diferitelor instrumente de comunicare, de a stimula dezbaterea și dialogul pe teme europene.

Viziunea centrului Europe Direct Argeş este de a întări capacitatea cetăţenilor de a înţelege oportunităţile pe care le-au dobândit odată cu integrarea în Uniunea Europeana, de a creşte gradul de cunoaştere prin întărirea capacităţii acestora de identificare şi accesare de surse europene de informare specializate, precum şi de a-i sensibiliza în legătură cu importanţa dezbaterii şi a dialogului.