Date-limită depunere proiecte – Martie 2017



Cerere de propuneri de proiecte programul EaSI 2014-2020 – mobilitatea ucenicilor

Comisia Europeană a deschis cererea de propuneri de proiecte 2017 din cadrul programului  EaSI 2014-2020 – Programul Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială”, privind mobilitatea ucenicilor pe termen lung.

Titlul cererii este „Proiecte – pilot privind mobilitatea pe termen lung a ucenicilor” – „Un cadru european pentru mobilitatea ucenicilor: dezvoltarea cetățeniei europene și a abilităților prin integrarea tinerilor pe piața forței de muncă”.

Depunerea proiectelor trebuie făcută până la: 29.03.2017.

Obiectivul general al acestui apel este de a permite tinerilor ucenici să-și dezvolte abilitațile și de a îmbunătăți capacitatea de inserție profesională a acestora, consolidând în același timp sentimentul de cetățenie europeană.

Acțiunile ar trebui să:

– evalueze în ce măsură există în cadrul părților interesate solicitări relevante pentru dezvoltarea pe termen lung (6-12 luni) a schemelor de plasament de ucenicie transnaționale, precum și adoptarea unor astfel de sisteme;

– identifice barierele (juridice, practice, instituționale, academice etc.) care împiedică ucenicii să efectueze sejururi în străinătate pe termen lung;

– identifice și să disemineze bunele practici și factorii de succes pentru plasamente pe termen lung.

Eligibilitatea pentru mobilitatea tinerilor care au absolvit deja sau sunt pe cale să finalizeze Cadrul European al Calificărilor sub nivelul 6 este condiționată de:

– vârsta de cel puțin 17 ani la momentul plecării;

– obținerea statutului de ucenic cu cel mult 12 luni înainte de semnarea contractului de cofinanțare.

Bugetul programului este: 2.841.856 €; se acordă până la 85% cofinanțare și cofinanțări cuprinse între 300.000 și 500.000 €/ proiect.

Solicitanți pot fi entități publice sau private implicate în VET, spre exemplu: centre VET ṣi de competențe, IMM-uri, federații, organizații de tineret, camere de comerț, agenții de dezvoltare, parteneri sociali, AJOFM-uri, etc., statele membre ale UE.

Aplicația trebuie depusă de cel puțin 2 entități din cel puțin 2 țări ale UE, una este organizația care trimite ucenicii în plasament, iar cealaltă organizația gazdă.

Beneficiarii sunt sfătuiţi să depună aplicația în engleză, franceză sau germană, deṣi oricare altă limbă oficială a UE poate fi folosită. Ïn cazul utilizării unei alte limbi decât a celor indicate, un rezumat în engleză este necesar.

Data indicată pentru demararea acțiunilor: iulie 2017, iar durata proiectului poate să fie de maximum 18 luni.

Întrebările legate de cererea de propuneri de proiecte pot fi trimise cel mai târziu cu 10 zile înainte de data limită de aplicare, la adresa: EMPL-VP-2017- 007@ec.europa.eu

Data limită pentru depunerea aplicațiilor: 29 martie 2017.

Sursa: http://www.finantare.ro/

 

Cerere de propuneri de proiecte – „Acțiuni Urbane Inovatoare” – FEDR

Comisia lansează a doua cerere de proiecte în valoare de 50 de milioane €, în cadrul inițiativei „Acțiuni Urbane Inovatoare”. Comisia Europeană a lansat Inițiativa „Urban Innovative Actions” (UIA) în vederea identificării și testării de noi soluții care abordează problemele legate de dezvoltarea urbană durabilă și care sunt relevante la nivelul Uniunii.

 

Municipiile, orașele și suburbiile pot cere și primi finanțare din partea UE, prin FEDR, pentru proiecte urbane inovatoare ce vizează trei domenii, în conformitate cu prioritățile Agendei urbane a UE: integrarea migranților, mobilitatea urbană și economia circulară.

Depunerea proiectelor trebuie realizată până la: 14.04.2017, ora 14.00 la Bruxelles, bugetul alocat fiind de 50.000.000 euro.

Obiectivul general este de a oferi mediului urban din Europa resursele de a implementa soluții noi și inovatoare pentru a face față provocărilor cu care se confruntă zonele orășenești, pentru a evalua modul în care aceste soluții funcționează în practică și răspund la complexitatea vieții reale.

Obiective specifice:

– să furnizeze autorităților urbane capacitatea de a-și asuma riscuri și de a experima soluțiile cele mai inovatoare și mai creative,
– să furnizeze zonelor urbane din Europa resursele necesare pentru a experimenta soluții inovatoare la provocările lor majore urbane.

Eligibilitate: administrații publice locale urbane, democratic alese, cu cel puțin 50.000 locuitori și grupuri sau asociații de administrații publice locale (incluzând grupările transfrontaliere, zonele metropolitane etc.) cu cel puțin 50.000 locuitori; parteneri pentru implementare: instituții publice sau private, agenții, organizații, instituții de educație etc.

Aplicația poate fi depusă doar online prin utilizarea Electronic Exchange Platform (EEP) a UIA.

Proiectele se implementează pe o perioadă de maximum 36 de luni.

Formularul aplicației și toate anexele pot fi depuse în oricare limbă oficială a UE, dar Comisia recomandă utilizarea limbii engleze.

Inițiativa UIA respectă principiul „costurilor depline”. Un proiect este cofinanțat de FEDR în proporție de până la 80% din costurile eligibile. Fiecare partener care beneficiază de FEDR trebuie să își asigure o contribuție din fonduri publice sau private pentru a-și completa bugetul (cel puțin 20%) fie din resursele sale proprii, fie din alte resurse.

În cadrul proiectelor UIA, autoritățile urbane trebuie să stabilească parteneriate locale puternice, cu combinația adecvată de parteneri complementari. Toți partenerii trebuie să facă parte din UE.

Sursa: http://www.finantare.ro/

 

Lansarea apelului de proiecte în cadrul Interreg Europa 2014-2020

 Cel mai nou apel de proiecte Interreg Europa 2014-2020 se deschide în data de 1 martie și este activ până la 30 iunie 2017.

Apelul este adresat autorităților publice și organizațiilor non-profit:

  • autorităților naționale, regionale sau locale;
  • altor organizații cu responsabilități în implementarea instrumentelor politicii regionale;
  • organizațiilor non-profit.

Proiectele trebuie să trateze o temă de mai jos:

  • cercetare și inovare;
  • competitivitate IMM;
  • economie cu emisii reduse de carbon;
  • protecția mediului și eficiența utilizării resurselor.

Programul Interreg Europa 2014-2020 susține agenda politică a Uniunii Europene numită Strategia Europa 2020 și promovează acțiuni menite să transforme teritoriul european într-un spațiu cu un grad sporit de inovare, sustenabilitate și incluziune.
Arie eligibilă:

  • întreg teritoriul UE (28 de state membre);
  • 2 state partenere cu statul special: Norvegia și Elveția.

Sursa: http://www.fonduri-structurale.ro