Apel pentru voluntari la pavilionul UE de la Expo Milano



Pavilionul Uniunii Europene intenționează să ofere tuturor tinerilor europeni posibilitatea de a participa activ la un eveniment istoric, Expo Milano 2015, contribuind la activitățile sale și creând o experiență de învățare și comunicare unică.

Peste 900 de voluntari vor fi recrutați din toată Europa, ei vor vor fi responsabili pentru gestionarea mulțimii și facilitarea accesului vizitatorilor la pavilion, precum și pentru diseminarea de informații cu privire l participarea UE la Expo și problemele legate de alimente.

Candidații eligibili trebuie să aibă între 18 și 30 de ani, să fie cetățeni ai unui stat membru al UE sau o țară care participă la programul Erasmus + și să cunoască limba engleză la nivelul B2 și limba italiană la nivelul B1. Cunoașterea altor limbi constituie un avantaj.

Voluntarii selectati vor fi angajați pentru o perioadă de 14 sau 15 zile consecutive și pentru un maxim de 5 ore și 30 de minute pe zi. În restul zilei, ei vor fi liberi. Pavilionul va fi deschis în fiecare zi în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, între orele 10 la 23.

În cererea lor, candidații ar trebui să indice preferințele lor pentru intervalul de timp (să indice un maxim de 3 opțiuni) și să aleagă, de asemenea, rolul pentru care doresc să fie luați în considerare. Aceștia vor fi, de asemenea, invitați să scrie o scurtă scrisoare de motivație în limba engleză. Tinerilor care aplică le-ar putea fi oferită, de asemenea, posibilitatea de a colabora cu pavilioanele țărilor UE și Erasmus +, în acord cu șefii respectivelor pavilioane.

Voluntarii vor fi instruiți, iar cheltuielile de transport și mâncarea  vor fi acoperite de către UE. Pentru voluntarii care nu locuiesc în Milano, cazare va fi solicitată la prețuri accesibile. Toți voluntarii vor primi o diplomă la sfârșitul stagiului lor.

Voluntarii interesați ar trebui să-și exprime interesul de a participa la adresa:  volontarieuropa@ciessevi.org

Pentru mai multe detalii: http://europa.eu/expo2015