Evenimentele săptămânii 11 – 17 august 2014



Două aplicaţii pentru mobil pentru a măsura poluarea aerului şi nivelul zgomotului au fost dezvoltate de cercetători din Belgia, Germania, Italia şi Marea Britanie în cadrul proiectului EveryAware, la care Comisia Europeană a contribuit cu două milioane de euro.

Aplicaţia AirProbe măsoară nivelurile de ozon, de carbon negru şi de alţi poluanţi şi vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu problemele d mediu. Peste 300 de persoane au participat la primele teste efectuate la Anvers, Kassel, Torino şi Londra. S-a analizat calitatea aerului în peste 28 de milioane de puncte.

Cea de-a doua aplicaţie, WideNoise, urmăreşte măsurarea nivelurilor de poluare sonoră şi a fost folosită deja de peste 10.000 de persoane.

Datele culese sunt accesibile persoanelor particulare, autorităţilor şi oamenilor de ştiinţă, pentru a avea o informaţie mai exactă despre mediul lor înconjurător.

Poluarea atmosferică este una dintre primele cauze de deces din Europa, care în 2010, a dus la moartea prematură a peste 400.000 de persoane din spaţiul Uniunii Europene, a menţionat Comisia Europeană, în comunicat. Totodată, calitatea necorespunzătoare a aerului duce la îmbolnăviri şi, prin urmare, măreşte costurile medicale şi reduce productivitatea economică. Totodată, poluarea atmosferică afectează recoltele şi clădirile.

Sursa: Agerpres