Evenimentele saptamanii 29 august – 4 septembrie 2011



Aproximativ 200 de milioane de euro din fonduri europene pentru fermierii români

Începând cu luna septembrie 2011, doar 212,5 milioane de euro mai sunt disponibile în acest an din fonduri europene, prin trei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru care vor fi deschise sesiuni de depunere de proiecte.

Astfel, o sesiune de depunere de proiecte pe măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural va mai fi deschisă în data de 1 noiembrie, pentru 30 de zile, suma alocată fiind de 50 de milioane euro.

Pe măsura 125 Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii, componenta c, va fi deschisă o sesiune în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2011, suma alocată totalizând 62,5 milioane de euro.

De asemenea, pe noua măsură 221 Prima împădurire a terenurilor agricole sunt disponibile, pentru sesiunea din 1 – 30 septembrie, circa 50 de milioane de euro, o altă sesiune, cu o sumă similară alocată, urmând să fie deschisă în acest an, în perioada 2-30 decembrie 2011.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a semnat cu beneficiarii fondurilor europene nerambursabile peste 33.000 de contracte de finanţare, în valoare de peste 4 miliarde de euro, de la debutul programului în 2008 şi până în prezent, ceea ce reprezintă un grad de utilizare a sumelor alocate României prin PNDR de aproximativ 60%.

Potrivit APDRP, din cele peste 33.000 de proiecte pentru care s-au semnat contracte de finanţare, aproximativ 2.000 de proiecte sunt în întregime finalizate, iar restul se află în diferite etape de implementare. Valoarea contractată a tuturor proiectelor finalizate depăşeşte 374 de milioane de euro.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR) pune la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice din România 7 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în agricultură şi mediul rural. De asemenea, prin PNDR se acordă şi alte 2,72 miliarde de euro pentru plăţi directe către fermieri, însumând astfel un total de aproximativ 10 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile acordate pentru dezvoltare rurală.

Sursa: Agerpres