UC ESPON ofera posibilitatea efectuarii de stagii platite



Unitatea de Coordonare a Programului ESPON 2013 oferă posibilitatea efectuării a două stagii pe durata a 5 luni, pentru fiecare dintre aceste stagii fiind acordată suma de 1000 euro/lună.

Se pot înscrie studenţi din următoarele domenii: dezvoltare spaţială şi planificare, geografie, economie regională, studii europene şi/sau alte domenii relevante pentru dezvoltarea teritoriului.

UC ESPON este localizată în Esch-sur-Alzette, la 15 km SV de oraşul Luxemburg şi este formată dintr-o echipă internaţională alcătuită din 14 membri permanenţi şi 2 stagiari.

ESPON 2013 este un program operaţional în cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană al Politicii de Coeziune a Uniunii Europene prin care este finanţată cercetarea teritoriului european. UC ESPON are misiunea de a coordona implementarea Programului ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritoriale (www.espon.eu).

Data limită pentru înscriere este: 13 mai 2011.

Mai multe informaţii privind stagiul, condiţiile de participare, profilul candidatului, conţinutul propunerii de candidatură şi alte informaţii practice pot fi accesate pe site-ul web al Programului ESPON 2013:

http://www.espon.eu/main/Menu_Contact/

Pentru alte informaţii despre stagiu şi UC ESPON puteţi contacta:

mats.stjernberg@espon.eu sau istvan.horvath@espon.eu