Evenimentele saptamanii 12-18 iulie 2010



Unul din trei români ar pleca în altă ţară sau regiune pentru un loc de muncă dacă ar fi şomeri

O proporţie de 34% dintre românii care lucrează iau în considerare să plece în altă ţară din UE sau regiune pentru a căuta un loc de muncă dacă ar ajunge şomeri, în timp ce 23% dintre cetăţenii UE ar face acest lucru, relevă un studiu Eurobarometru.

Alţi 18% dintre europeni s-ar muta în altă regiune din interiorul ţării lor dacă şi-ar pierde actualul loc de muncă, iar 7% ar lua în calcul doar mutarea într-o altă ţară.

Două treimi din francezi, ciprioţi şi suedezi s-ar muta în altă ţară membră sau regiune dacă ar deveni şomeri, ei fiind urmaţi de letoni (65%), olandezi (62%) şi luxemburghezi (61%).

Cei mai stabili din acest punct de vedere sunt portughezii, 31% dintre ei dorind să plece în altă ţară din UE sau regiune pentru un loc de muncă dacă ar fi şomeri.

Cei mai mulţi dintre respondenţii din România (39%), faţă de 29% media în UE, au indicat calitatea mai bună a vieţii ca principal motiv pentru care s-ar muta într-o altă ţară, iar 32% dintre români (faţă de 25% media UE) au indicat drept explicaţie condiţiile mai bune de muncă. Unul din 25 de români care ar rămâne şomeri s-ar duce în altă ţară din regiune pentru a cunoaşte noi locuri sau a întâlni noi oameni.

Unul din doi români consideră că principalul obstacol pentru care nu s-ar muta în altă ţară dacă ar ajunge şomer este faptul că în propria ţară se simte acasă (în cazul UE, proporţia este de 39%), iar 26% din români nu s-ar muta în alt stat pentru că nu ar dori să impună schimbări familiei (27% proporţia medie în UE).

În prezent, o proporţie de 2,3% dintre cetăţenii UE, respectiv 11,3 milioane de persoane, sunt rezidenţi în alt stat membru al UE decât ţara de origine, număr în creştere cu 54% faţă de anul 2001.

Studiul mai arată că 6 din 10 europeni cred că mutarea în altă ţară din UE contribuie la o mai bună integrare europeană, jumătate din europeni consideră că mutarea în altă ţară membră ajută la ocuparea forţei de muncă, iar 47% sunt de părere că este un lucru pozitiv pentru economie.

Sursa AGERPRES