Evenimentele saptamanii 6-13 aprilie 2009



Primul centru Europe Direct administrat de o organizatie a romanilor din strainatate a fost inaugurat luni, 6 aprilie, in Spania, la Coslada, un oras din cadrul comunitatii autonome a Madridului, cu o populatie de peste 90.000 locuitori, din care aproape 16.500 sunt romani. La eveniment a luat parte si europarlamentarul liberal Renate Weber.

„Felicit Federatia Asociatiilor de Romani din Spania pentru faptul ca este prima organizatie a romanilor din strainatate care a fost selectata de Comisia Europeana pentru a administra un centru Europe Direct intr-o alta tara UE decat Romania. Aceasta reusita reprezinta inca un pas spre constientizarea si consolidarea statului nostru de cetateni europeni. Pentru ca, de la 1 ianuarie 2007, cetatenii romani care traiesc si muncesc in Spania sau in orice alt stat membru al Uniunii Europene nu mai sunt imigranti, ci sunt cetateni europeni”, a declarat Renate Weber in cadrul ceremoniei de inaugurare.

Deschiderea acestui al treilea centru Europe Direct din Comunitatea Madrid inseamna, in opinia europarlamentarului liberal, ca romanii din Spania vor avea la dispozitie un loc unde „sa vina cu sufletul mai deschis, sa afle lucruri care ii intereseaza, sa obtina informatii care tin de Uniunea Europeana, dar care de fapt ii ajuta foarte mult pentru viata lor aici in Spania”.

Potrivit dnei Weber, evenimentul ar trebui sa constituie un model „care sa fie urmat de alte tari membre ale UE, unde avem comunitati mari de cetateni romani, si unde din pacate lucrurile se petrec diferit, si uneori chiar trist”.