Evenimentele săptămânii 5 – 11 decembrie 2022



* Comisia Europeană a prezentat un plan de acţiune pentru gestionarea sosirilor migranţilor ilegali pe ruta Balcanilor Occidentali, care anul acesta au ajuns la niveluri record, în timp ce îşi manifestă speranţa că va putea accelera negocierea Pactului european pentru Migraţie şi Azil, pentru a se putea ajunge la un acord până la încheierea mandatului actualului executiv european, în anul 2024 (EFE şi dpa). Ruta Balcanilor Occidentali a devenit unul din punctele majore de presiune migratorie, cu o creştere de 168% a numărului migranţilor veniţi pe această rută, potrivit datelor Frontex. Această situaţie preocupă în mod special ţările central-europene, precum Austria sau  Republica Cehă, care şi-au consolidat controalele la frontiere.

* Comisia Europeană a adoptat programul de lucru Orizont Europa 2023-2024, în valoare de aproximativ 13,5 miliarde de euro, pentru a sprijini cercetătorii din Europa să urmărească soluţii inovatoare pentru provocările de mediu, energetice, digitale şi geopolitice.

Programul de lucru Orizont Europa 2023-2024 face parte din programul mai larg al UE de cercetare şi inovare în valoare de 95,5 miliarde de euro, Orizont Europa, conform https://ec.europa.eu/ şi https://www.consilium.europa.eu/.

* Comisia a deschis candidaturile pentru Premiile noului Bauhaus european 2023. Concursul din 2023 va avea o componentă axată pe educaţie şi învăţare şi va acorda premii pentru 15 iniţiative exemplare care stabilesc o legătură între durabilitate, estetică şi incluziune – cele trei valori fundamentale ale noului Bauhaus european. Candidaturile se primesc până la data de 31 ianuarie 2023, scrie site-ul Comisiei.

* Comisia a publicat raportul anual pe 2022 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE. În linii mari, raportul arată că, deşi activitatea organizaţiilor societăţii civile şi a apărătorilor drepturilor fundamentale este esenţială pentru aplicarea practică a Cartei, trebuie depuse eforturi suplimentare în întreaga UE pentru a le sprijini, inclusiv prin îmbunătăţirea mediului în care aceştia operează, conform https://ec.europa.eu/.

* Comisia a publicat primul raport prospectiv şi de monitorizare privind reducerea la zero a poluării şi raportul legat de cea de-a treia evaluare prospectivă privind aerul curat, care descriu împreună modalităţi de a obţine un aer, o apă şi un sol mai curate. Rapoartele arată că politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, precum şi a poluării cu pesticide. Cu toate acestea, nivelurile de poluare sunt în continuare prea ridicate. Rezultatele arată că, în general, sunt necesare măsuri mult mai ferme pentru ca UE să atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, potrivit site-ului Comisiei.

* Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu privind revizuirea normelor sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) aplicabile în sectorul aviaţiei. Acordul asigură faptul că aviaţia contribuie la obiectivele UE de reducere a emisiilor în temeiul Acordului de la Paris, conform https://www.consilium.europa.eu/.

* Cetăţenii implicaţi în Conferinţa privind viitorul Europei au chestionat instituţiile UE în cadrul unui eveniment de evaluare, ce a avut loc la Bruxelles, la 2 decembrie, potrivit unui comunicat al PE, din 8 decembrie. Participanţii la eveniment au adresat întrebări legate de toate subiectele abordate la Conferinţă, de la schimbările climatice şi tranziţia digitală la migraţie şi ameninţări la adresa bugetului UE. Mulţi au cerut ca propunerile privind democraţia participativă să fie introduse în elaborarea politicilor UE, deşi unii s-au îndoit de utilitatea Conferinţei, conform site-ului https://www.europarl.europa.eu/.

Sursa: Agerpres