Evenimentele săptămânii 7 – 13 noiembrie 2022



*** Utilizarea controversatului erbicid glifosat în Uniunea Europeană urmează să mai fie permisă încă un an, până la 15 decembrie 2023. Decizia oficială va fi luată la data de 15 decembrie, când expiră autorizaţia actuală pentru glifosat.

Chiar dacă multe state membre ale UE nu sprijină această prelungire, Comisia Europeană intenţionează să o aprobe.

Perioada suplimentară este necesară pentru a analiza toate informaţiile necesare şi a evalua siguranţa produsului înainte de a se lua decizia finală dacă glifosatul poate fi utilizat sau nu în Uniunea Europeană, conform Comisiei.

Glifosatul este criticat, printre altele, pentru că ar fi cancerigen, ceea ce producătorul Bayer dezminte cu vehemenţă. Germania intenţionează să interzică folosirea glifosatului de la începutul lui 2024.

*** Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a Bulgariei, României şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.

*** Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Pactul Verde european, Frans Timmermans, a declarat marţi că Uniunea Europeană va continua să ardă cărbune suplimentar şi să caute alternative la gazul rusesc încă trei ani de acum înainte pentru a –şi ajuta industria şi populaţia în urma crizei generate de războiul din Ucraina.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a reducerii livrărilor de gaz rusesc, UE a fost nevoită să caute alternative de aprovizionare, astfel că dacă înaintea acestei invazii gazul rusesc reprezenta 40% din consumul său pe ansamblu (cu mari diferenţe între statele membre), în prezent acest procent a coborât sub 10%, ceea ce presupune ”un efort fantastic din partea statelor membre pentru ca populaţia şi afacerile lor să poată supravieţui economic în continuare câţiva ani”, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene.

*** Numărul traversărilor ilegale ale graniţelor la frontierele externe ale Uniunii Europene a crescut cu peste 70% în perioada ianuarie-octombrie, potrivit calculelor preliminare publicate luni de Frontex (Agenţia europeană pentru poliţie de frontieră şi gardă de coastă).

Frontex a detectat aproximativ 275.500 intrări neautorizate la frontierele externe în primele zece luni ale lui 2022, cu 73% mai mult faţă de anul trecut şi cel mai ridicat nivel din 2016.

Doar în octombrie, circa 36.500 de persoane au traversat ilegal graniţele UE, cu 47% mai mult decât în octombrie 2021.

Sursa: Agerpres