Evenimentele săptămânii 1-9 octombrie 2022



*** Numărul persoanelor deportate către ţări terţe şi în interiorul Uniunii Europene este din nou în creştere, indică datele publicate luni de Biroul de statistică al UE (Eurostat).

Astfel, 96.550 de cetăţeni non-UE au primit ordinul de a părăsi o ţară membră a Uniunii Europene în al doilea trimestru din 2022 (în creştere cu 15% faţă de al doilea trimestru din 2021) şi un total de 23.110 au fost deportaţi, inclusiv în interiorul blocului comunitar.

Franţa a ordonat unui număr de 33.450 de persoane să părăsească teritoriul său, ea fiind urmată de Grecia (8.750 ordine de deportare), Germania (8.275 ordine de deportare) şi Italia (6.020 ordine de deportare).

Cei mai mulţi returnaţi către o altă ţară au fost albanezii, aceştia fiind urmaţi de georgieni, ruşi şi turci, potrivit Eurostat.

Numărul deportărilor a scăzut semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19. Germania, de exemplu, a realizat 760 deportări în al doilea trimestru din 2020, comparativ cu 9.920 în aceeaşi perioadă din 2019.

Potrivit legislaţiei europene, oamenii care intră în UE nu au întotdeauna permisiunea de a călători în mod liber în interiorul blocului comunitar, în funcţie de viza lor sau de statutul lor privind azilul, ceea ce duce la deportări în Uniunea Europeană.

*** Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la 5 octombrie 2022, că Uniunea Europeană ar trebui să introducă o plafonare temporară a preţului la gazele naturale. „Introducerea unei plafonări generale a preţului la gaz este o soluţie temporară până când vom dezvolta un nou index al preţurilor în UE care să asigure o mai bună funcţionare a pieţei”, a spus von der Leyen. Comisia Europeană a propus, până în prezent, o plafonare a preţului pentru gazul rusesc.

*** La Praga s-a desfășurat reuniunea dedicată formatului Comunitatea Politică Europeană, care are drept scop îmbunătăţirea cooperării între ţările europene dincolo de graniţele UE. Au participat reprezentanţii a 44 de state. Numeroşi lideri prezenţi la Praga au subliniat că acest forum reprezintă o iniţiativă complementară şi nu o alternativă la procesul de aderare la UE.

Sursa: Agerpres