Evenimentele săptămânii 29 august – 4 septembrie 2022



*** Uniunea Europeană a donat Ucrainei peste cinci milioane de tablete de iodură de potasiu pentru protecţia în faţa riscului de radiaţie, a anunţat Comisia Europeană. Valoarea tabletelor donate de statele membre ale UE este de peste cinci milioane de euro.

Bruxellesul a organizat donaţia prin aşa-numitul Mecanism al UE de Protecţie Civilă, o platformă pentru coordonarea şi distribuirea resurselor pentru situaţii de urgenţă.

Tabletele de iodură de potasiu pot preveni acumularea de iod radioactiv în tiroidă în cazul unui accident nuclear.

*** Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”.

*** Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis miercuri să suspende acordul care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai greu şi mai lung, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Decizia are ca scop să prevină practica de ”visa shopping”, folosită de ruşii care încearcă să intre mai uşor în UE prin statele membre cu reguli mai relaxate.

Măsura vine după săptămâni de presiuni din partea ţărilor din UE de la graniţa cu Rusia de a opri intrarea cetăţenilor ruşi în blocul comunitar cu vize Schengen emise de unele state membre ale UE.

Decizia va face ca procesul de acordare de vize să fie mai complicat, mai scump şi mai birocratic şi va creşte timpul de aşteptare pentru aprobare, conform Comisiei Europene.

Sursa: Agerpres