Nimeni nu pierde dacă e verde!



În perioada 16 – 19 august 2021, Centrele Europe Direct Argeş şi Bucureşti vor organiza Şcoala de Vară Nimeni nu pierde dacă e verde!. La cursul de formare din cadrul școlii de vară ce va avea loc la Băile Tuşnad vor participa cei mai activi voluntari ai centrelor de informare europeană.

Pe parcursul celor patru zile, școala de vară va cuprinde o serie de activităţi interactive, interesante şi antrenante pentru tinerii voluntari participanţi. Aceștia vor învăța să identifice idei și soluții pentru a sensibiliza comunitățile din care provin cu privire la problemele de mediu existente.

Prin intermediul metodei PhotoVoice, vor afla cum pot converti argumentele verbale (despre Pactului ecologic european, atingerea neutralității climatice și a conservării mediului natural al Europei) în exprimări vizuale care emoționează și impresionează. Activităţile vor fi axate pe sesiuni teoretice şi practice, cu sprijinul unui trainer autorizat, cu experiență.

Le va vorbi acestora despre metodă şi ce instrumente presupune aceasta în procesul de influenţare a deciziei, cum se poate capta atenţia, de ce ar trebui să utilizeze acest instrument. Sesiunile se vor axa şi pe reguli, impact, tipul de public căruia i se adresează şi cum se poate alcătui o poveste cu ajutorul acestei tehnici.

Va avea loc şi o sesiune de fotografiere în aer liber, iar la final va fi organizată o expoziţie cu albumele realizate de tinerii participanţi, pe tema „Green Deal”.

În ultima zi a Şcolii de Vară, cele două Centre vor organiza o sesiune de follow-up, dar şi de informare pe tema Conferinţei Privind Viitorul Europei, urmată de un brainstorming de idei în direcţia susţinerii iniţiativei COFE.

Impactul preconizat asupra participanților este unul de asumare a unei atitudini civice active cu privire la viitorul verde.

Tinerii vor putea multiplica, la rândul lor, informațiile primite, își vor dezvolta abilitățile de comunicare și potențialul creativ prin realizarea de materiale foto pe subiect. Rezultatele vor fi promovate pe canalele de youtube și rețelele de socializare ale celor 2 centre implicate.