Tinerii – liderii de mâine



Asociația pentru Promovarea Libertății de Informare în Comunitate desfășoară în perioada iulie 2020 – martie 2021, proiectul Tinerii – liderii de mâine, care se adresează tinerilor liceeni din comunele Mozăceni și Vedea.

Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea competențelor de leadership pentru aproximativ 60 de tineri din comunele menționate prin organizarea de ateliere de leadership și inteligență emoțională, realizarea unui ghid cu noțiuni de bază, teste și exerciții practice în domeniul leadership-ului pentru tineri și al inteligenței emoționale, derularea de evenimente realizate de tinerii instruiți în prima etapă a proiectului în comunitățile lor.

În acest sens, se vor organiza întâlniri cu tinerii din proiect, unde vor fi desfășurate activități interactive despre ce este leadershipul, care sunt calitățile unui bun lider și cele 6 principii de bază care trebuie urmate astfel încât un lider să aibă rezultate bune. Vor fi discutate despre stăpânirea artei de a fi lider, cu accent pe diferențele dintre pozițiile de lider și manager.

În etapa a doua, tineri din comunitățile implicate în proiect vor afla ce înseamnă inteligența emoțională (EQ) și de ce este ea mai importantă ca IQ-ul. Vor fi abordate aspecte ce țin de autocunoaștere, stăpânire de sine, gestionarea relațiilor și conștiința socială, caracteristici esențiale ale inteligenței emoționale, despre spirala emoțiilor negative și pozitive și despre metode simple de art-terapie, utile în gestionarea emoțiilor.

Atelierele vor fi organizate în funcție de incidența cazurilor de COVID-19, în perioade relativ stabile, când județul Argeș va fi în scenariul verde, dar cu toate măsurile de siguranță impuse (măști, dezinfectant, distanțare socială).

La finalul proiectului, tinerii din Mozăceni și Vedea vor avea șansa de a iniția evenimente pentru alte grupuri de elevi, dovedindu-și capacitățile de buni lideri.

Concomitent cu derularea tuturor atelierelor, echipa APLIC va realiza materialul didactic Strategii de leadership și dezvoltare a inteligenței emoționale,  care va fi distribuit altor tineri din comunitățile implicate în proiect.

Acest proiect va fi posibil cu sprijinul OMV Petrom, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Vedea și Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Mozăceni  și autoritățile publice locale.