Noul Bauhaus european: Comisia lansează faza de proiectare



Comisia a lansat, în luna ianuarie 2021, faza de proiectare a inițiativei noul Bauhaus european, anunțată de președinta von der Leyen în discursul său din 2020 privind starea Uniunii. Noul Bauhaus european este un proiect economic, cultural și de mediu, menit să îmbine designul, sustenabilitatea, accesibilitatea, caracterul abordabil și investițiile pentru a contribui la realizarea Pactului verde european.

Valorile fundamentale ale noului Bauhaus european sunt, prin urmare, sustenabilitatea, estetica și incluziunea. Scopul fazei de proiectare este de a folosi un proces de co-creare pentru a defini conceptul prin explorarea ideilor, identificarea celor mai urgente nevoi și provocări și de a crea conexiuni între părțile interesate. Ca un element al fazei de proiectare, Comisia va lansa, în această primăvară, prima ediție a premiului noului Bauhaus european.

Pe site-ul web dedicat, care a fost lansat artiștii, proiectanții, inginerii, oamenii de știință, antreprenorii, arhitecții, studenții și toate persoanele interesate pot împărtăși exemple de realizări inspiratoare pentru noul Bauhaus european, ideile lor cu privire la modul în care ar trebui să arate și modul în care ar trebui să evolueze acesta, precum și preocupările lor și provocările cu care se confruntă.

Detalii în comunicatul de presă.